Doneaza

Clubul IQ(IASI)

Ambasadori

Dan Lungu, scriitor

“Performanța la nivel înalt este o floare atât de rară și de fragilă, încât niciun gest nu e prea mare pentru a o ajuta să înflorească. Din fericire, răsare deopotrivă în familii modeste și cele privilegiate, în capitale și orașe de provincie, însă, știm cu toții, se dezvoltă doar acolo unde este îngrijită. Aici intervine și responsabilitatea noastră.

M-am alăturat acestui proiect fiindcă eu cred nu numai într-un Iași al clădirilor de patrimoniu și al culturii clasicizate, ci și într-unul al creativității și performanței…”

Valy Greavu

Lector Univ. Dr., Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea Al. I. Cuza, Iași

„În marea bătălie a existenței, fiecare dintre noi caută să se alieze cu cei mai puternici, în demersul lor de a își asigura nevoile piramidalizate de Maslow în urmă cu ceva ani. Unii caută oameni cu mușchi, alții cu bani. Eu am avut șansa de a fi o mare parte a timpului alături de oameni cu minte. Spun că este o șansă pentru că mintea controlează mușchii și descâlcește de cele mai multe ori ițele încâlcite ale drumului banilor.

Faptele bune, demne de laudă, sunt din păcate mult prea volatile pentru a mai face față bombardamentului informațional al crizelor, violenței și deznădejdii. Dar cum, aproape pe orice câmp înțelenit, răsare din când în când o floare, cei care avem ochi pentru a le vedea, avem obligația morală de a le cultiva, de a le asigura apa, umbra sau lumina pentru a putea crede în speranță.

În acest context și spirit, Clubul IQ devine un vas mare al celor mai frumoase flori ale minții, a-i căror grădinari ni se oferă șansa de a fi.”

Esti olimpic? Inscrie-te!

UN PROIECT MARCA
PARTENER CREATIV